 Amebiaza
Amebiaza sau dizenteria amebiana, forma sub care se prezinta de regula boala, este o parazitoza frecventa in tarile calde si reprezentata de cazuri rare in regiunile cu clima temperata. La noi pe langa cazuri de import se vorbeste in prezent si de o amebiaza autohtona.
Agentul etiologic al bolii este o ameba Entamoeba dysenteriae (E. Histolytica) care, sub o forma mai mare, patogena, masoara pana la 40 de microni (forma magna) si care sub o forma nepatogena, mai mica, nu masoara decat circa 10 microni (forma manuta). Pe langa aceste forme vegetative, E. dysenteriae are si o forma chistica, rezistenta si infectioasa care asigura trecerea bolii la alte persoane. Ajunse in stomac, odata cu apa sau alimentele contaminate, chisturile se transforma in forme patogene care datorita enzimelor pe care le poseda capata insusiri necrozante, putand provoca manifestarile dizenterice de care se insoteste boala. In cazuri mai rare amebele patogene pot ajunge in ficat sau in alte organe, determinand focare de necroza si in organele respective (abcese amebiene).
Cel mai frecvent, amebele patogene se localizeaza in intestinul gros sau in cec. In aceasta localizare intestinala, mai des intalnita, boala se manifesta sub o forma dizenterica, uneori tipica. In asemenea cazuri bolnavii se plang de dureri abdominale, adeseori sub forma de crize puternice dureroase si de contracturi jenante ale sfincterului anal (tenesme rectale). In acelasi timp bolnavii elimina 15—20 scaune pe zi, cu caracter mucopurulent si sanguinolent. In formele grave (acute sau supraacute) boala poate capata de la inceput un caracter periculos, evoluand cu complicatii locale (perforatie, hemoragii) si cu o stare generala mult alterata. De cele mai multe ori insa, dizenteria amebiana se cronicizeaza si, sub o forma usoara, poate dura ani de zile (amebiaza cronica). In asemenea cazuri bolnavii acuza balonari, dureri abdominale in general suportabile si pot prezenta tulburari de tranzit intestinal. Tulburarile de tranzit sunt de regula date de o diaree neinsemnata. Nu sunt rare cazurile in care bolnavii acuza o constipatie sau o alternanta de diaree si de constipatie. La aceste tulburari digestive se pot insa asocia si diferite manifestari generale ca pierderea poftei de mancare, scaderea ponderala (slabirea), greturile si diferite manifestari nervoase cu caracter mai ales neurovegetativ. Sub aceasta forma, amebiaza poate fi confundata cu diferite colonopatii functionale, mai ales ca examenele parazitologice se mentin la aceste forme in mod constant negative.
Dupa cum am vazut, parazitul din intestin, pe cale sanguina, poate ajunge in ficat, plamani, creier, splina si in alte organe. In localizarea hepatica, cea mai frecventa dupa cea intestinala, boala poate evolua cu dureri in hipocondrul drept, febra (care lipsea in forma intestinala) si cu o hepatomegalie mai mult sau mai putin importanta. Localizarile in plaman, creier sau alte organe sunt mult mai rare.
In scop de diagnostic pot fi folosite date de ordin epidemiologic (atunci mai ales cand este vorba de persoane care provin dintr-o regiune endemica de boala) si date in legatura cu manifestarile clinice cu care evolueaza boala. Diagnosticul de certitudine al bolii (diagnosticul pozitiv) va rezulta insa din datele de laborator care permit identificarea amebelor patogene in scaunele celor bolnavi. Amebele pot fi obtinute pe medii de cultura in laborator si inoculate la animale de experienta (pisica, sobolan). Un aport important in diagnosticul bolii il poate aduce si unele reactii imunologice (reactia de imunofluorescenta indirecta).
In diagnosticul amebiazei hepatice (abcesului hepatic) se recurge la scintigrafie, ecografie, laparoscopie sau punctie hepatica.
In tratamentul amebiazei se foloseste emetina si in special 2-dehidroemetina, care se prescrie in general in doza de 1 mg sau 1,5 mg/kg/zi, timp de 10 zile.
Rezultate bune in tratamentul amebiazei se obtin si cu metronidazol administrat in doze de 4—8 tablete pe zi, timp de 10 zile. |
